Oradea.Net
13°C
Oradea





Adresa de E-mail Parolă
Încă nu eşti membru? Înregistrează-te - Ţi-ai uitat parola? Solicită una nouă


Statistica ultimei ore
Vizitatori ultima oră: 90

Utilizatori ultima oră: 3

Total înregistraţi: 35,872
RSS



Facebook





Povestea orădenilor care au făcut 24 de ore de la Constanţa


Povestea orădenilor care au făcut 24 de ore de la Constanţa

Căile Ferate Române au furat o zi din viaţa călătorilor care au avut ghinionul să urce vineri în acceleratul Constanţa-Oradea. Trenul a avut o întârziere-record, pasagerii petrecând aproape 24 de ore, în vagoane în cea mai fierbinte zi a acestui an.

„Să te prezinţi la ora 15.00 în gară, pentru a nu pierde un tren, şi să ajungi la destinaţie a doua zi la ora 16.40 este o experienţă posibilă numai în România", aşa spun călătorii care au coborât ieri-seară, în Gara Oradea, din acceleratul care venea de la Constanţa. „Nu mai călătoresc în viaţa mea cu trenul în România. Mă bucur că am supravieţuit acestei agonii", a spus Papp Erzsebet (65 de ani).



Orădeanul Szabo Odon (37 de ani, foto sus) şi cei doi fii ai săi, Patrick (10 ani) şi Benjamin (14 ani) , au plătit două sute de lei pentru o călătorie care ar fi trebuit să dureze puţin peste 16 ore şi care s-a transformat într-o experienţă de coşmar. Cei 874 de kilometri care despart Oradea de litoral au fost parcurşi în aproape 24 de ore. Astfel, în loc să ajungă la destinaţie la ora 7.55, trenul a reuşit să doboare un record ruşinos, de aproximativ nouă ore întârziere, sosind în staţie, în arşiţă, la ora 16.40.

„Stăteam ca animalele"

Primele semne ale coşmarului care îi aştepta pe membrii familiei Odon au fost cele trei ore de aşteptare, la plecarea din Constanţa. La Bucureşti au ajuns cu 170 de minute de întârziere, iar în gara din Cluj cu nouă ore. Szabo Odon a povestit că până la Sibiu au avut locuri în vagonul 12, după care au fost mutaţi, alături de alţi călători, în vagoanele 8 şi 9. „Stăteam câte 40 de oameni pe hol, unii lângă alţii, ca animalele. Eu stăteam în picioare şi copiii pe bagaje. Nu se puteau opri din plâns.

Îmi vine să dau în judecată CFR pentru această călătorie de coşmar", a mai declarat Szabo Odon. El a mai spus că, de la Sighişoara, trenul a luat-o înapoi, parcă spre litoral. „Nimeni nu mai ştia ce se întâmplă, încotro mergem. De două ori trenul a mers ba înainte, ba înapoi. Cel mai enervant a fost că nici conductorii nu ne spuneau nimic, nu ne dădeau o explicaţie măcar. A fost ultima mea călătorie cu trenul", a mai spus Szabo.

Integral in Adevarul


Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.
Comentarii

1 - Alkon Klite la August 19 2010 09:57:05
Asa e, si eu am fost la mare acu-s o luna, dar am fost un pic mai norocos...a durat NUMAI 22 de ore. Astea sunt conditiile. Eu m-am asteptat la asa ceva... 3 Kg sanvisuri, 3 kg fructe, o lada frigorifica x 10L apa. Nu ne place asa, mergem cu masina, pe jos, sau cu bicicleta Grin (intr-o zi am sa o fac) Wink PS: "Concediu placut"

Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Turism
Reclame